Invazia de ...furmici

Invazia de ...furmici

Nu. Asta nu e fabulă, e o adevărată invazie. De furmici. Nu, nu am greşit, nu sunt furnici, sunt furmici. De ce? Logic: sunt furnici mici, deci: fur-mici. Asta e cea mai bună etimologie a cuvîntului. Nu e limba română în continuă evoluţie? Ba da! Ia uite aici o dovadă: din furnici s-au făcut furmici. Gata. Dar nu şi cu invazia.

Prima invazie de furmici, s-a produs în urmă cu trei decenii. Locuiam într-o casă de cărămidă, rece şi era proprietatea statului român. Veneau şi nu se mai terminau. Am dat cu de toate în "regimul de tristă amintire": volotox, antifurm, chestii ungureşti, petrol, chestii băbeşti, nimic. A doua zi, ele tot acolo, cîtă frunză, cîtă iarbă. Cred că îl citeau şi pe Eminescu. Se jucau de-a turcii la Rovine în Scrisoarea III. Am disperat. Dar am auzit de la un coleg de birou de o soluţie super, cu efect definitiv şi irevocabil: un amestec de camfor şi mentol în cantităţi egale. Chestia trebuia luată de la farmacie, dar trebuia să găseşti un medic, destul de nebun (o să vă explikez eu instantaneu de ce) să o scrie. Amestecul era patentat şi efectul garantat. Cum venise un prieten bun cu soaţa doctor în vizită am profitat de ocazie: iată-mă şi profitor! I-am cerut să facă reţeta. S-a uitat cam ciudat, dar cum avea reţetarul la ea, s-a executat. Era vară şi frumos, pe la ora şapte seara, am alergat pînă la farmacia cea mai apropiată, stăteam în centru şi am introdus reţeta prin deschizătura semirotundă a geamului anti-efracţie de-i dai un bobîrnac îţi cade nu numai geamul, ci şi etajul. Farmacista s-a uitat la reţetă, s-a uitat la mine, a întrebat pentru a cine e reţeta. Doar nu o să îi spun că pentru mine! Am minţit, era a ...unui vecin. Şi ce dacă coincidea vîrsta?  Nu cred că mi-a ieşit, că a chemat-o pe şefa. La ce îmi trebuie? Doar nu o să îi pun pentru ce! Mă puteau declara "duşman al poporului", dizident sau mai rău, element anti-social. Dacă erau furmici, era şi mîncare, dacă era mîncare era şi stoc de alimente, dacă era aşa, era rost de pîrnaie. A venit aia, a mai venit unu, noroc că eram singuri în farmacie (nr. 72). Mă simţeam ca un infractor de drept comun prins cu mîţa-n sac. Şi eu care era doar cu banii în buzunar şi cu furmicile în casă! Au verificat cine e dr. Cutare într-un catastif. Exista. Am răsuflat mai uşurat, dar nu de tot. Se uitau la mine ca la un anormal. Nici nu am pretins că eram vreodată! Costa cam un leu. Apoi m-au întrebat cum le iau. Cu mîna! Ah, nu, cele două în contact se sublimă. Ce situaţie sublimă! Să mori, nu alta! Îi iau pe "nu ştiu" în braţe (să nu mă acuzaţi de chestii ieftine, că nu ţine, sunt heterosexual şi am rămas aşa!) şi nu l-am mai lăsat jos pînă nu am plecat cu amestecul pus într-una din cutiile crem murdar cu capac înşuru-des-şuru-babil.

Am ajuns acasă, am povestit întîmplarea. D-na doctor se şi vedea luată la trei-păzeşte de şefi. Am deşertat substanţele pe cale de dispariţie asupra diviziilor de furmici, am mai sporovăit şi pe cînd au plecat oaspeţii, ia-le pe furmici de unde nu-s! A doua zi la fel. A trea zi idem şi la fel. Ura! Victorie! Nu am mai văzut nici o furmică cît am stat acolo.

Dar timpul a trecut. Multe s-au schimbat în ţara asta, dar nu şi furmicile! A doua invazie este în curs. Mi-au invadat spaţiul de locuit, computerulkjdr (asta am scris-o aşa că tocmai vînam o furmică pe tastatură). Rapide chestiile astea! Baiul e că am dat cu: raid, domestos, petrol (din nou), Ktch (că cică nu le omoară acuma, ci le omoară mai încolo cînd au ajuns la ele acasă şi atunci mor şi acolo şi toate ce intră în contact) şi alte anti-furmicide. Nimic. Nada. Iok. Astea nu au un duşman natural, numai unul artificial? Că ăsta artificial nu le bagă-n seamă. Sau vice-versa. Mă gîndesc să îmi iau un furnicar, dar nu ştiu ce tip. Mă uit la poze şi vă spun mai încolo. De ce nu încerc cu vechea formulă ce a dat randament? Am încercat, n-a avut nici un efect! M-am tot gîndit de ce. Am folosit aceiaşi reţetă, am avut parte de aceiaşi investigaţie, dar acum mă suspectau că sunt terorist arab, comunist înveterat, pensionar cu pensie nesimţită, hacker, autostopist sau frate de cruce cu vărul de-al doilea al tatălui lui Mircea Badea şi că vindeam maşini de ocazie sau reclame pe net. Normal, au chemat jandarmii. În cele din urmă ne-am lămurit şi le-am spus adevărul şi numai adevărul. Am astm! Reţeta era pentru mine. Am prezentat cartea de identitate îndoită de atîta mers pe ea cu maşina (adică eu o pun în buzunarul de la spatele pantalonilor şi conduc maşina personală), certificatele de radiere a ultimelor două maşini şi certificatul de anormalitate mintală eliberat de medicul de familie şi nu în ultimul rînd, ci în primul, adeverinţa de la doctorul veterinar că sunt cu vaccinurile la zi. Nu mai rîdeţi! Avem un veterinar ce se uită în cruci şi cu toate că ţinteşte cîinele, mă vaccinează tot pe mine! Atunci m-au eliberat după ce m-au amendat pentru depăşirea nivelului legal al serotoninei. Au depistat că mîncasem prea multă ciocolată amăruie.

În cele din urmă m-am tot gîndit că dacă reţeta era identică, substanţele tot aşa, mai exista doar o singură posibilitate ca furmicile să fi dispărut în urmă cu trei decenii: CUTIA crem murdar cu capac înşuru-des-şuru-babil! Din păcate farmaciile nu mai au tipul asta de cutie. Ce păcat! Singura soluţie, o călătorie cu maşina timpului sau una în fosta URSS. Am fugit, furmicile nu aşteaptă, plec să le dau de capăt!